Regulamentul (UE) 2023/1115 privind produsele asociate cu defrișările și degradarea pădurilor („EUDR”) va deveni aplicabil, pentru majoritatea operatorilor economici vizați, începând cu 30 decembrie 2026.

Pentru anumite persoane fizice, microîntreprinderi și întreprinderi mici constituite ca atare până la 31 decembrie 2024, principalele obligații se aplică de la 30 iunie 2027, cu excepția produselor care intrau deja sub incidența Regulamentului (UE) nr. 995/2010 privind lemnul.

Pentru societățile comerciale, acest termen nu reprezintă doar apariția unei noi obligații de raportare. În practică, EUDR introduce condiții care trebuie îndeplinite pentru ca anumite produse să poată fi introduse, puse la dispoziție pe piața Uniunii Europene sau exportate.

Prin urmare, companiile ar trebui să verifice din timp dacă produsele pe care le importă, comercializează, prelucrează sau exportă intră în domeniul de aplicare al EUDR și ce obligații concrete le revin.

EUDR nu se adresează exclusiv companiilor din industria forestieră. Regulamentul poate afecta importatori, producători, procesatori, distribuitori, comercianți și exportatori care operează cu produse asociate celor șapte categorii relevante: bovine, cacao, cafea, palmier pentru ulei, cauciuc, soia și lemn.

  1. Ce ar trebui să aibă în vedere operatorii economici cu privire la produsele comercializate?

Aplicarea EUDR nu se stabilește doar în funcție de materia primă din care este realizat produsul.

Societățile trebuie să verifice, pentru fiecare produs comercializat, codul vamal și dacă acesta se regăsește în Anexa I la Regulament.

Anexa I stabilește concret produsele relevante care intră în domeniul EUDR. În cazul lemnului, de exemplu, sunt incluse nu doar lemnul brut, ci și numeroase produse derivate, precum anumite articole din lemn, hârtie și carton, mobilier sau construcții prefabricate.

Prin urmare, o societate ar trebui să realizeze o analiză la nivel de produs:

produs comercializat → cod CN → verificare Anexa I → stabilirea aplicabilității EUDR.

Doar dacă produsul se încadrează în Anexa I trebuie continuată analiza obligațiilor EUDR.

Această verificare este importantă inclusiv pentru societățile care comercializează portofolii foarte diversificate, întrucât unele produse pot intra sub incidența regulamentului, iar altele nu.

  1. Ce condiții trebuie să respecte produsele?

Conform EUDR, produsele relevante nu pot fi introduse sau puse la dispoziție pe piața Uniunii și nici exportate decât dacă îndeplinesc cumulativ trei condiții:

  • nu implică defrișări;
  • au fost obținute cu respectarea legislației relevante a țării de producție;
  • fac obiectul unei declarații privind diligența necesară – Due Diligence Statement (DDS) sau, în cazurile speciale prevăzute de regulament, al unei declarații simplificate.

În ceea ce privește criteriul defrișărilor, data de referință este 31 decembrie 2020. În principiu, produsele relevante nu trebuie să provină din materii prime obținute pe terenuri care au făcut obiectul defrișărilor după această dată. Pentru produsele din lemn există suplimentar cerința privind degradarea pădurilor.

  1. Ce obligații vor reveni în sarcina operatorilor economici?

Societatea care introduce pentru prima dată un produs relevant pe piața Uniunii sau îl exportă are, în principiu, calitatea de operator.

Conform EUDR se impune în sarcina operatorului să exercite diligența necesară înainte de introducerea pe piață sau export. Dacă produsul este neconform, dacă evaluarea indică un risc care nu poate fi considerat neglijabil sau dacă operatorul nu poate îndeplini obligațiile de due diligence, produsul nu poate fi introdus pe piață și nici exportat.

  1. Unde și de către cine se transmite DDS?

Declarația privind diligența necesară este transmisă de operator, înainte de introducerea produsului relevant pe piață sau înainte de export.

DDS se transmite electronic prin sistemul informatic EUDR administrat de Comisia Europeană, integrat în platforma TRACES.

Prin transmiterea DDS, operatorul confirmă că a efectuat procedura de due diligence și că a constatat un risc zero sau doar un risc neglijabil de neconformitate.

Declarația conține, între altele, datele operatorului, codul produsului, cantitatea, țara de producție și geolocalizarea parcelelor relevante.

Operatorii din aval și comercianții nu depun, ca regulă, o nouă DDS pentru fiecare produs deja acoperit în amonte, ci trebuie să asigure trasabilitatea și să păstreze referințele declarațiilor aferente.

  1. Ce se întâmplă cu produsele deja introduse pe piață înainte de 30 decembrie 2026?

Produsele relevante care au fost introduse pe piața UE înainte de data de 30 decembrie 2026 nu trebuie supuse retroactiv formalităților EUDR doar pentru că sunt comercializate ulterior acestei date.

Totuși, societățile care le comercializează după 30 decembrie 2026 trebuie să poată demonstra, prin documente concludente și verificabile, că respectivele produse au fost introduse efectiv pe piață înainte de data aplicării regulamentului.

Din acest motiv, companiile care dețin stocuri existente la momentul aplicării EUDR ar trebui să păstreze documente clare din care să rezulte data introducerii pe piață – de exemplu, documente comerciale, vamale, facturi sau alte înscrisuri care permit stabilirea fără echivoc a momentului relevant.

  1. Ce sancțiuni se aplică?

EUDR impune statelor membre instituirea unor sancțiuni efective, proporționale și disuasive.

Pentru persoanele juridice, cuantumul maxim al amenzii trebuie să fie de cel puțin 4% din cifra de afaceri anuală totală realizată la nivelul Uniunii în exercițiul financiar anterior deciziei de sancționare, cuantumul putând fi majorat pentru a depăși beneficiul economic obținut prin încălcare.

Sancțiunile nu sunt însă doar pecuniare. Regulamentul prevede și:

  • confiscarea produselor relevante;
  • confiscarea veniturilor obținute din tranzacțiile cu produsele respective;
  • excluderea temporară, pentru maximum 12 luni, din procedurile de achiziții publice și de la accesul la finanțare publică, inclusiv granturi și concesiuni;
  • interdicția temporară de a introduce sau pune la dispoziție pe piață ori de a exporta produse relevante în cazul încălcărilor grave sau repetate;
  • interdicția de a utiliza procedura simplificată de due diligence în cazul încălcărilor grave sau repetate.

În plus, autoritățile pot dispune măsuri precum retragerea sau rechemarea produselor neconforme de pe piață.

Concluzie

Pentru societățile comerciale, primul pas trebuie să fie verificarea portofoliului de produse prin raportare la codurile CN și Anexa I la Regulament. Ulterior, trebuie stabilit rolul societății în fiecare lanț de aprovizionare și identificate obligațiile concrete care îi revin în calitate de operator, operator din aval sau comerciant.

Companiile vizate ar trebui să utilizeze perioada rămasă până la aplicarea EUDR pentru a verifica furnizorii, contractele, sistemele de trasabilitate, documentația privind originea produselor și procedurile interne de conformare.

În practică, principala dificultate nu va fi completarea declarației DDS, ci capacitatea societății de a obține și documenta la timp informațiile necesare din întregul lanț de aprovizionare.

Din această perspectivă, EUDR trebuie tratat nu doar ca o obligație de mediu, ci ca o condiție de acces și menținere a produselor relevante pe piața Uniunii Europene.