Într-un dosar penal în care latura civilă vizează recuperarea prejudiciului produs prin distrugerea unui monument istoric, instanța a dispus anularea unui raport de expertiză și refacerea acestuia.

Motivul nu a privit, în această etapă, concluziile tehnice ale expertului, ci modul în care proba fusese administrată: cercetarea la fața locului fusese efectuată fără citarea părților și fără ca acestea să aibă posibilitatea efectivă de a participa.

Soluția readuce în atenție o chestiune esențială în cauzele în care prejudiciul produs unui monument istoric trebuie stabilit prin mijloace de probă tehnice: expertiza nu este o simplă operațiune tehnică, ci un mijloc de probă supus garanțiilor procesuale, inclusiv contradictorialității și dreptului la apărare.

Obiectul cauzei îl reprezintă recuperarea prejudiciului produs prin distrugerea unui imobil clasat ca monument istoric.

Particularitatea unei asemenea cauze este dată, înainte de toate, de natura bunului afectat.

Un monument istoric nu reprezintă doar o construcție a cărei valoare poate fi redusă la caracteristicile sale materiale. Regimul juridic al monumentelor istorice presupune protejarea unor valori culturale și istorice, iar deteriorarea sau distrugerea acestora poate ridica probleme complexe atât sub aspectul răspunderii, cât și al întinderii prejudiciului.

Într-un astfel de dosar, stabilirea prejudiciului presupune, în funcție de obiectivele expertizei, analiza unor elemente tehnice precum natura și întinderea degradărilor, caracteristicile imobilului, intervențiile necesare, lucrările de restaurare sau de refacere și costurile aferente.

Prin urmare, expertiza devine un instrument esențial pentru transpunerea unei realități tehnice într-un prejudiciu care poate fi evaluat juridic.

Tocmai de aceea, modul în care această probă este administrată nu este lipsit de importanță.

Greșeala care a dus la anularea expertizei- O expertiză efectuată fără citarea părților

În cauza analizată, expertul desemnat a întocmit raportul de expertiză fără ca părțile să fi fost citate și fără ca acestea să fi avut posibilitatea efectivă de a participa la cercetarea efectuată la fața locului.

Această împrejurare a fost contestată, fiind susținut că lipsa citării și a posibilității efective de participare a afectat dreptul la apărare şi la un proces echitabil.

Problema nu a fost, așadar, dacă expertul a ajuns sau nu la concluzia tehnică potrivită.

Cercetarea la fața locului reprezintă momentul în care expertul ia contact direct cu obiectul expertizei, face constatări și își formează, în mod concret, baza factuală pentru concluziile sale.

Or, în lipsa părților și a reprezentanților acestora, acestea nu au avut posibilitatea să formuleze observații, să semnaleze anumite aspecte ale imobilului sau ale situației de fapt și să se asigure că elementele relevante pentru apărarea propriilor interese sunt aduse în atenția expertului.

De ce a considerat instanța că raportul este nul

Instanța a admis cererea, a constatat nulitatea relativă a raportului de expertiză întocmit și depus la dosar.

În consecință, instanța a dispus citarea expertului cu privire la termenul stabilit pentru refacerea raportului și a impus acestuia obligația de a cita părțile prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire, cu mențiunea expresă de a permite părților și avocaților acestora să participe la efectuarea expertizei.

Este, în esență, o revenire la cadrul procedural care trebuia respectat de la început.

Particularitatea dosarelor în care obiectul expertizei este un monument istoric

Cazul capătă o dimensiune suplimentară prin natura imobilului analizat.

Nu vorbim despre o simplă construcție, ci despre un monument istoric.

În astfel de cauze, expertiza are un rol determinant în stabilirea unor elemente precum natura și întinderea degradărilor, caracteristicile imobilului, lucrările necesare, costurile aferente și, în funcție de obiectivele stabilite de instanță, valoarea prejudiciului.

Constatările făcute la fața locului pot avea, astfel, o importanță directă pentru concluziile expertizei.

Tocmai de aceea, posibilitatea părților de a participa nu trebuie privită ca o etapă secundară a procedurii. Este garanția că observațiile tuturor celor implicați pot ajunge la expert înainte ca acesta să își definitiveze concluziile.

Concluzie:

Decizia instantei reprezintă un exemplu clar al faptului că validitatea unei expertize nu depinde exclusiv de corectitudinea concluziilor tehnice. Respectarea garanțiilor procedurale este la fel de importantă. Atunci când părțile sunt private de posibilitatea de a participa la cercetarea la fața locului, instanța poate considera că dreptul la apărare a fost afectat și poate dispune refacerea întregii expertize.

Pentru practicieni, cauza este un reminder util că neregulile privind administrarea probei pot avea consecințe la fel de importante ca eventualele erori de fond ale expertului.