Guvernul României a aprobat noul sistem informatic REGES Online pentru evidența salariaților, sistem care simplifică procedura de acces a angajatorilor și salariaților în sistem, reduce birocrația, eficientizează resursele și permite actualizarea mai rapidă a datelor aferente raportului de muncă.

HG nr. 295/2025 privind implementarea REGES Online a fost publicată în Monitorul Oficial, luni – 31 martie.

Aceasta stabileste condițiile și termenele pentru migrarea completă a datelor angajaților și pentru accesul acestora la informațiile din registru.

 

Accesul Angajaților

REGES Online va permite angajaților și foștilor angajați să acceseze online datele proprii din registru și să descarce un extras al acestora, pentru o transparență sporită și un control mai ușor al datelor.

 

Informații care se transmit în Registru

Angajatorii completează și transmit în Registru următoarele date, fără caracter limitativ: 

  • Datele angajatorului: denumire, CUI, CIF, sediul social, reprezentantul legal și pentru persoanele fizice, numele, CNP-ul și domiciliul.
  • Datele salariatului: Nume și prenume, CNP-ul, NIF, cetățenia și țara de proveniență.
  • Detalii despre contractul de muncă: Tipul contractului, durata acestuia (nedeterminat sau determinat), locul de muncă (fix sau mobil), salariul, funcția, programul de lucru, și eventuale sporuri sau indemnizații.
  • Alte informații: Suspendarea, modificările sau încetarea contractului de muncă, inclusiv datele referitoare la detașări sau transferuri, atât în țară cât și internaționale.

 

Obligații angajatori. Termene și sancțiuni

Potrivit hotărârii, angajatorii au la dispoziție un termen de 6 luni pentru a se înregistra în REGES Online.

Nerespectarea acestei obligații constituie contravenție și atrage sancțiuni financiare, amenda fiind între 15.000 și 20.000 lei.

De asemenea, în același termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a hotărârii, angajatorii sunt obligați să actualizeze și să transmită toate informațiile despre contractele individuale de muncă, în caz contrar riscând sancțiuni între 5.000 și 10.000 lei.

În plus, transmiterea de date eronate sau incomplete, consituite contravenție și se sancționează cu amenzi începând de la 3.000 lei și până la 8.000 lei, în funcție de situație.

 

Următorii Pași

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a Hotărârii, Ministerul Muncii va emite un ordin pentru stabilirea procedurilor tehnice detaliate privind completarea, transmiterea și accesarea datelor din registru.

Angajatorii sunt încurajați să se familiarizeze cu noile reglementări și să pregătească sistemele interne pentru implementarea acestora.